Nu am de gînd să conving pe nimeni în existenţa diferenţei dintre aceste "doua limbi" pentru că limba e una - ROMÂNA - dar am şi eu un fapt pregatit pentru diferiţi analfabeţi.
Ioan Slavici - Eminescu si limba românească
Eu rostiam la început vorbele cum se obicinuieste prin Podgoria de la Arad. Eminescu se enerva adeseori si zicea că-i sfarăm timpanul pocind vorbele, dar nu se supăra si nu-si pierdea sărita ca multi dintre gramaticii de atunci. După părerea lui, cea mai dulce si mai bogată în sunete era rostirea moldovenească. Ea însă nu poate să fie reprodusă prin literele pe care le avem. El stăruia dar pentru rostirea bucuresteană si în-deosebi pentru cea din mahalaua Lucacilor, care e mai simplă si poate să fie fixată cu destulă preciziune. Îi plăcea însă tot ceea ce avea un caracter particular nu numai în rostire, ci si în genere în felul de a vorbi si trăgea cu urechea când catanele adunate la Viena din deosebitele părti ale împărătiei stăteau de vorbă între ele. Adeseori întreba apoi "unde se zice asa?"
Asa ajunseserăm să ne formăm convingerea, că cea mai bogată e limba vorbită de românii de la miazănoapte, începând din judetul Sucevei peste Câmpulungul Moldovenesc si peste Năsăud până la Sălagiu, unde se întrebuintează multe vorbe de origină romană, care aiurea s-au pierdut. E lumea în care a trăit mult jălitul nostru prieten Simeon Marian Florian si din care a iesit Gheorghe Cosbuc. Interesant si astfel si frumos într-un fel oarecare i se părea lui Eminescu tot ceea ce era neobisnuit în materie de limbă, si el întreba mereu: "unde se zice asa?". Dar tocmai de aceea lua în bătaie de joc pe cei ce vorbeau cum nu "se zice" nicăieri. El vorbeste adeseori despre o limbă "păsărească", si "păsăreasca" e pentru dânsul cum nicăieri nu vorbeste poporul, tot ceea ce în materie de limbă e născocit, rezultat din impulsiuni momentane ori alcătuit, fie în pripă, fie fără destulă pricepere. Erau atunci si sunt si azi oameni care zic, ba chiar si scriu, "un pahar cu apă", "cu pălăria pe cap" ori "mă duc în Bucuresti". Eminescu îi întreba: "unde se zice asa" si-i lua în bătaie de joc.
Nu avem să ne facem limba, ci să ne-o iubim si să cinstim pe cei ce ne-au plăsmuit-o, atât de frumoasă si de înteleaptă cum o avem.
mai departe pe: http://www.mihaieminescu.ro/marturii/slavici.htm
